Într-o zi m-am trezit. Trezită dintr-un somn adânc şi învechit. Învechite imagini dispăreau în ceață. Ceața era mai densă în acea dimineață.
M-am ridicat din pat uşor amețită. Amețite gânduri îmi fugeau prin minte. Minte acum amintirea poate… Poate că totuşi încă era noapte.
Şi m-am uitat apoi pe geam spre lume. Lume prea multă şi oameni prea puțini. Puțini ochi am avut cândva. Cândva umblam confuză printre străini.
Dar atunci m-am trezit întâia dată. Dată fiindu-mi o lume prea nouă. Nouă ne place în gând să ne plouă… Plouă cu soare şi plângem că-i bine. Bine, fie! Eu rămân doar cu mine.
