Goală

E prea devreme pentru tot și prea târziu pentru multe.
E prea devreme ca cineva să știe și prea târziu să asculte…

 

Își imagina că era așezată pe plaja de la malul mării

căutând în adâncul ființei sale liniștea sării.

 

Începuse puțin să simtă mirosul valurilor ce aruncau jucăușe

câteva picături de apă pe trupul ei învelit de gânduri ghidușe.

 

Ochii priveau albastrul cerului din care coborau raze parfumate de soare.

Iar un gând nestăpânit o ridică de sub nisip

împingând-o spre marea-n care voia să-i găsească un sfârșit.

 

Marea aceasta nu o cunoscuse vreodată,

dar i-ar fi plăcut să fie lângă ea, să-și poată spăla durerea înnodată.

 

Deschise ochii și-i închise, dar nu reușise să vadă din nou

țărmul pe care stătea goală adineauri … într-un ecou.

 

încerca să fie un pic mai surdă și mută
dar se izbea de inima ei dispărută.

 

Picăturile mării dispăruseră lăsând în urma lor lacrimi reci,

iar albastrul cerului fugise și el, înlocuit fiind de culori seci.

 

Vedea doar chipul unui monstru ce păruse atât de frumos,

dar pe care, îl vedea adesea mult prea defectuos.

 

Știuse de la bun început că negrul din sufletul lui

nu se va curăța cu nimic din ceea ce ea ar fi avut.

 

Ea avea un nimic prea mic,
iar el i-a luat nimicul lăsând-o goală…
…într-o pustie universală…

 

Era prea devreme pentru ceea ce i se întâmpla

și mult prea târziu să mai poată schimba ceva.

 

Ce a urmat a făcut-o să creadă că, ea vinovată, el nevinovat,

a fost condamnată să plătească pentru fiecare păcat.

 

Începuse să spere că undeva într-un viitor neștiut,

durerea va rămâne în trecut…