Luam trandafirul în mână şi mă răneam în spinii lui.
Era Trandafirul care îmi încânta simțurile cu mirosul seducător şi aprecierea petalelor catifelate ce-mi ofereau liniștea pe care nu reușeam să o cuprind. Nu cunoșteam calea spre atingerea acestei perfecțiuni, aruncându-mă asupra florii cu entuziasm, obicei care întodeauna mă împingea să îmbrățișez spinii Trandafirului care-mi înțepau pielea lăsând-o ca o sită roșiatică, menită fiind parcă să ofere sângele drept ofrandă zeilor. Găsisem în suflet asocierea florii cu fericirea, iar fericirea mă ținea la distanță. Cunoscusem simpatia și antipatia la un nivel tactil și nevăzut.
Mintea mea era sala de judecată din Glitnir, iar Forseti, zeul dreptății din mitologia scandinavă, primise vizita neașteptată a lui Tyr. Fiind mai impunător în grai, Tyr făcuse ca pereții de aur și argint ai palatului să vibreze, fiindu-mi imposibil să rămân surdă înaintea primului sfat care mă îndemna să aloc curajul necesar distrugerii Trandafirului care mă pune în dificultate. Nu contest faptul că acest gând îmi traversase rațiunea de câteva ori, dar dorința de a simți fericirea mă domina din cele mai întunecate și necunoscute adâncuri. Într-un final, ca să nu par a favoriza pe unul dintre ei, am acceptat soluția de mijloc: să port mănuşi. Astfel am reuşit să cuprind trandafirul între palme pentru a-i simți mireasma, oferindu-mi sentimentul că am reuşit cu adevărat să țin fericirea în propriile-mi mâini, dar curând pielea palmelor mele a început să suspine uşor:
– Te-afunzi în iluzii lăsând la iveală falsa fericire. Ori nu consideri că această graniță de piele contrafăcută ne refuză un drept cu adevărat palbabil? Noi nu simțim, ceea ce înseamnă că nici tu nu simți.
Le-am privit mirată. Impresia că sunt mulțumite s-a dovedit a fi denaturată.
– Departe de mine ar fi să vă înșel. Întocmai la voi m-am gândit să nu vă rănesc cu spinii Trandafirului, considerând că v-am protejat atât de bine, dar în urma contestației pe care o prezentați înțeleg nemulțumirea până spre granițele ingratitudinii.
Palmele s-au întristat, moment în care iluzia fericirii a dispărut subit. Am realizat că ajutorul oferit fără acord duce la anihilarea bunătății.
– Cum să fac să vă ofer plăcerea de a simți frumusețea Trandafirului fără să vă rănesc? le-am întrebat.
– Te gândeşti prea mult, draga mea. Înțeleptul are răspunsul.
– Am stat în fața zeilor înțelepți din Asgar, dar contradicțiile dintre ei m-au bulversat.
– Toți zeii, indiferent de mitologia din care fac parte, dețin crâmpeie ale înțelepciunii, dar niciunul ansamblul acesteia.
– Nici Odin, Zeus, Zamolxes, Dumnezeu, Brahman, Allah?
– Du-te la ei și vei găsi același îndemn ca al nostru.
– Unde îl găsesc pe-acest Înțelept la care mă trimiți?
Nu mi-au mai răspuns. Zile întregi am umblat hoinară în căutarea Înțeleptului. Călugări buddhiști, preoți creștini, shamani, toți m-au primit în lăcașurile lor, dar de fiecare dată primeam același răspuns: ”nu eu sunt Înțeleptul pe care palmele tale te-au trimis să-l găsești.”
Am hoinărit oprindu-mă în fața tuturor oglinzilor care-mi ieșeau în cale, iar acestea-mi destăinuiau chipul amărăciunii.
Răvășită, extenuată și slăbită de orice ambiție, am renunțat să mai caut, dorindu-mi, nu prezența fericirii cât, tihna. O clipă în care tot zgomotul minții mele să fie redus la tăcere.
Mâinile au început să danseze pe muzica liniștii.
Întâi s-au ridicat cu degetele întinse și palma în față, apoi au coborât ținând aceeași poziție urmată de pumnii strânși lăsând arătătorul îndreptat în sus, după care s-au împreunat înaintea ochilor mei.
– Bine ai venit, draga mea! Nu auzeam sunetul pătrunzând prin timpane înăuntrul meu și totuși vocea era atât de clară.
– Bine te-am găsit… i-am răspuns învăluită de trăiri noi, impresionante și lipsite de lumesc.
– Te-am aşteptat cu drag pentru a-ți oferi răspunsul întrebării tale.
– Ce fel de înțelept ești și ce putere te reprezintă de nu te pot vedea, simți ori mirosi?
– Șșș…ascultă liniștea. Orice altceva e prea zgomotos pentru a-ți permite să afli răspunsurile tuturor întrebărilor.
fericirea este tot ceea ce poți simți fără opinii preconcepute. dacă oferi prioritate pentru ceea ce crezi ca va fi și nu pentru ceea ce este, s-ar putea să n-atingi niciodată fericirea chiar și atunci când aceasta se află în fața ta
Am deschis ochii şi am zărit Trandafirul în toată splendoarea sa. Liniștea îmi vorbise. Mi-am privit palmele şi le-am oferit încredere lăsându-mă purtată fără teamă spre o nouă experiență lipsită de prejudecată. Am fost copleşită de înțelepciunea palmelor care au cuprins Floarea fără a atinge niciun spin, oferind ființei mele circumstanța prin care a fost capabilă de a simți Trandafirul în infinita lui frumusețe.
Înțeleptul este în interior, iar fericirea în palme.
