Îmi place să privesc oamenii și să le observ mimica
Îmi place să mă uit pe furiș la ei, fară să mă holbez și să le ghicesc starea de spirit
Nu știu să citesc gânduri și nici nu am superputeri,
Dar când ești fascinat de oameni, înveți să înțelegi micro-expresii
Când te pasionează comunicarea, înveti că a comunica cu adevărat nu înseamnă doar a vorbi
A comunica înseamnă a putea asculta, a digera informațiile primite și a oferi replici bine gândite.
Dar să revenim la oamenii gri,
Aceștia nu au capacitatea să se bucure pentru că le lipsește inteligența emoțională,
Nu știu să aprecieze anumite momente,
Nu știu să se bucure de lucrurile simple,
Nu stiu să traiască pentru ei,
În timp ce le oferă toată atenția celorlalți,
Nu știu să gestioneze problemele de zi cu zi,
Nu au capacitatea de a trece peste situațiile obișnuite,
Fara a se lăsa afectați de acestea.
Pur și simplu, prejudecățile lor nu le permit să se bucure
Iar ca urmare, aceștia sunt nefericiti,
Iar când sunt nefericiți, au tendința să ii învidieze pe cei bucuroși,
Să facă tot posibilul ca și oamenii colorați să devină gri,
Oamenii gri colorează cu gri tot ce îi înconjoară
Oamenii gri îi transformă și pe cei din jur în oameni gri.
Fără să își dea seama, toxicitatea lor decolorează toată viața din jur
Pâna la urmă, griul este doar un negru spalacit, uzat și tabacit
Griul este fie un negru care și-a pierdut măretia și și-a permis să se se decoloreze
Ori o culoare care pe vremuri era frumoasă, dar acum s-a murdărit.
Nu lasați oamenii gri să vă altereze culoarea.
Nu lasați oamenii gri să vă distrugă pastelul.
[…] E trist când oamenii devin gri […]