Peticeşte-mi în suflet cuvântul tău!

Să-mi aline durerea şi umbra sub care mă ascund.

să-mi cheme şi demoni şi îngeri la un loc,

iar din conflictul lor să mă leg de pământ.

 

rădăcina îmi creşte oricum, dar e strâmbă.

ea doare; nu spune totuşi nimic.

nici lacrimi, nici ochi măcar nu mai are.

Ah, iată un demon se preface în sfânt!

 

e război!

 

Ce-ar fi nou dacă n-ar fi cuvântul

ce-mi linge pe rană şi-mi ia din durere?

în luptă nu plângi, nu râzi, nici nu fugi.

doar te zbați şi priveşti cum pierzi fără vrere

 

pe trunchiul de suflet se-nmulțesc cicatrici.

Pui petic şi coşi; îmi opreşti sângerarea.

 

e inevitabil!

 

am obosit să privesc o hoardă de draci

şi-un gând incapabil

cum se ceartă cu îngeri ce-mi grăbesc disperarea.

 

Peticeşte-mi cuvântul în sufletul tău…

(nu-ți cer nici mai mult, dar nici mai puțin.

oricum vom cădea din nou într-un hău (…)

– continui cum vrei tu de aici)

Leave a Reply

Your email address will not be published.