Tu vezi?

Nu e nimic aici şi totul se învârte-n capul meu.

M-auzi?

E surd şi e pustiu în sufletul tornadei care se-ndreaptă spre tine.

Mă simți?

De-aş fi aici măcar, ştiu că m-ai crede, dar nu sunt nicăieri fiindcă am plecat niciunde.

Departe de tine.

Şi din acest niciunde îți trimit tot ce-i al tău.

Pustiul şi haosul.

 

De bine, de rău mai am ceva,
însă nu-ți voi mărturisi vorbe senine
deoarece buzele-mi sunt ferecate
de zgomotul pe care l-am lăsat în urma mea.

Am fost cândva doar un copil cu aripi mari, înălțătoare
şi m-ai găsit apoi ascunsă în groapa în care m-ai aruncat.

Sângeram.

Atunci m-ai auzit.
Te-ai auzit pe tine din nou.
Şi ai tăcut deoarece cunoşteai prea bine
faptele pe care le-ai săvârşit…

M-ai făurit din regrete şi nesiguranță,
apoi m-ai îngropat în ele cotonogindu-mi viața fără să-ți pese.

M-ai simțit când te-ai privit în oglindă
şi ai realizat că ai văzut în mine tot ce e rău,
dar nu şi tot ce e bine la tine.

Mi-ai dat viață şi mi-ai luat-o, iar acum e prea târziu pentru orice regret.

Pentru că singurul tău regret este că nu mai vezi prin mine tot ce e rău şi bine…

Cândva a fost mult prea devreme pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.