O cafea amară, o furnică şi un Stegozaur de jucărie

Împart aceeaşi suprafață uniformă cu o stafie.

 

Stafia vrea să se evapore în razele soarelui ce arde totul în cale,

Dar acesta refuză dramatic să o elibereze de amintirile sale.

 

Ea ştie cel mai bine că sunt dureri pentru care nu există niciun tratament.

Dureri care nu trec cu nimic fiindcă nu s-a inventat nici măcar un subtituent.

 

Ai văzut vreodată o ființă vie trupeşte, dar moartă sufleteşte?

 

Este ea, stafia schilodită şi ruptă în milioane de bucăți.

Ființa care îşi petrece existența hoinărind în tot atât de multe părți.

 

Împinsă de dorința de a redeveni un întreg normal,

Speră adesea cã în curând sufletul îi va fi din nou funcțional.

 

Stafia se hrăneşte cu firmituri din palma ei săracă,

Rămânând de fiecare dată prea mult înfometată.

 

În cele din urmă reproduce perfect zâmbetul Duchenne

Aşternându-şi trăirile într-un sec poem.

Leave a Reply

Your email address will not be published.