Viața:
Viața stă şi priveşte de pe o balanță ruginită.
Cu talerele-i spintecate se încumetă uneori să ofere nemurirea,
iar alteori adună în pumni urlete şi lacrimi.
Sufletul:
Nu ştiu cum a socotit Dumnezeu sufletele,
însă al meu pare a fi o virgulă.
Pare că începe din Rai şi se curbează spre Iad.
Zâmbetul:
Buza cărnoasă crapă,
iar zgomotul se sinucide în cratere.
Lacrima:
Ochii au surzit demult ascultând în tăcere scârțâitul umed
care alunecă spre stomacul în care fluturii au putrezit.
Dumnezeu:
Încă învârte laturile cubului Rubik,
dar îi dă cu virgulă.
Moartea:
Face baloane imense de săpun folosindu-şi coasa.
Zâmbeşte.
Coasa aceea chiar seamănă cu o virgulă.
